A fost odata ca niciodata un mare invatat religios. Religia nu conteaza, nici in ce timpuri traia. Si acest invatat avea pe langa el, ca toti invatatii, un ucenic. Care ucenic credea ca le stie pe toate si ca paseste alaturi de dumnezeu. Cam ca toti ucenicii, de altfel. Si, intr-o zi, ucenicul ii spuse invatatului: -Parinte, eu il iubesc pe dumnezeu si recunosc ca am nevoie de el. Ma va salva aceasta?La care batranul nu spuse nimic, ci doar ii facu semn sa il urmeze. Mersera impreuna la marginea lacului si invatatul intra pana la brau in apa. Isi chema ucenicul langa el. Acesta veni cu incredere. Atunci, invatatul il cuprinse de umeri si il cufunda cu forta in apa, tinandu-l cu toata puterea acolo, in timp ce acesta se zbatea si incerca sa se desprinda din mainile invatatului, pentru a iesi la aer. Cand zbaterile ucenicului erau tot mai disperate, invatatul il ridica din apa si il lasa sa traga adanc aer si sa isi umple plamanii. Apoi, iesind din lac sub privirea inspaimantata a ucenicului, ii spuse:
-Atunci cand vei avea nevoie de dumnezeu cum ai avut acum de aer, umple-ti plamanii cu el si el te va salva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu