Primele randuri

Ideea acestui jurnal este simpla: ia-o ca pe un reality show not so real. Nu ne poti vedea, poti doar sa citesti ce iti povestim si sa tragi cu ochiul la ce iti aratam din viata noastra. Proiectul s-a nascut in parte din curiozitate si nerabdare de a vedea cum este sa stau cu un barbat, cu partenerul meu, cu iubitul meu si in parte din teama ca totul e o cacealma, ca odata pusi in aceeasi 'cusca' ne vom calca pe nervi si o vom termina. Sau ca nu vom fi in stare sa ne intretinem, asa cum ne-au tot spus familiile si va trebui sa o luam de la capat: el sa se mute la ai lui, eu sa impart o camera in gazda, cu sor-mea. Despre noi... Suntem oameni obisnuiti. Poate prea obisnuiti ca cineva sa isi piarda timpul citind.
Eu am terminat Psihologia in 2008, in faimoasa generatie Bologna, ceea ce imi da dreptul sa... hm, sa ne gandim. Sa nu fac nimic in domeniu, nici macar teste pentru soferi. Formarea pentru psihoterapie mai dureaza cativa ani buni asa ca, intre timp, schimb joburi, ma dezvolt personal, invat lucruri frumoase despre viata si iubesc. Iubesc un barbat care lucreaza la o agentie de publicitate, ca dtp-ist sau ceva de genul. Care are parul lung si caruia nu ii plac aburelile. Care ma face sa rad si care gateste impreuna cu mine. El spune 'gatit' si la senvisuri si salate.
Tot inaintand in relatie, ne-am trezit ca vrem sa stam mai mult timp impreuna, sa ne bucuram mai mult unul de celalalt si, oarecum ajutati de circumstante, am hotarat sa ne mutam impreuna. Dupa telefoane si anunturi in ziare, ne-a cautat un nene cu o garsoniera la piata sudului, pentru care vrea 9 milioane pe luna si sa ii semnam un contract. Desi e mica mica si pitica, pe jos are linoleu, nu avem balcon si nici masina de spalat, am hotarat sa incercam. Pentru ca suntem tineri si pentru ca nu avem nimic de pierdut.
Ce vrem cu blogul asta? Straniu, eu nu astept prea multe. Sper ca cei care decid sa se mute impreuna sa vada prin ce chestii ar putea trece, sa aiba de invatat si sa ne impartaseasca din experienta lor. Mai vreau sa vad cum reusim sa personalizam camaruta aia, sa o facem a noastra si sa ne si platim facturile. Si mai vreau sa vad care e finalul acestei etape. Poate ca ne vom plictisi, ne vom sufoca, vom intra in monotonie, vom muri de foame. Dar poate ca ne vom descoperi tot mai apropiati, mai deschisi, mai fericiti si vom invata si mai multe unul de la celalalt si individual, de la viata.
Asa ca pornim. Impreuna.